Papagalul și alcoolul

Papagalul și alcoolul

Un tip se duce la un magazinul cu animale:
— Şefule, vreau să-mi iau un papagal!
— Păi, vi-l dăm pe Napoleon. Este un Ara foarte deştept, vorbeşte trei limbi străine, face calcule, susţine o conversaţie.
— Îl iau, cât costă?
— 5.000 Euro.
— Aoleooo, e scump!
— Atunci, vi-l oferim pe Athos. Are culori superbe, vorbeşte trei limbi străine, cântă, dar costă 2.000 Euro.
— Da’ unul de vreo 200 Euro n-ai?
— Ăăăăăăă… îl avem pe Nabucodonosor.
— Păi, e… superb. Văd că şi dezleagă integrame cu ciocul?
— … Păi ştie şi cinci limbi străine, e deştept foc!
— Şi atunci de ce e aşa de ieftin?
— Dom-le… Bea de stinge!

Îl duce omul acasă, îi arată apartamentul şi-i spune: — Vezi că am băutură în bucătărie, în bar, în debara. Poate o să ne înţelegem bine, dar dacă te atingi de băutura mea îţi smulg penele, toate penele, pe rând.

A doua zi vine de la serviciu şi găseşte casa vraişte. Sticle goale, băutură răsturnată pe jos, la bar, în bucătărie. Furios caută papagalul şi-l găseşte pe terasă lângă nenumărate sticle goale.

Cu ciocul smulgea câte o pană, o arunca, şi rostea împleticit: — C…cine…a…are nevoie…d… de pene?!

Foto pixabay.com

Mai multe din Bancuri