Un poet se plimbă printr-un parc imens, afundat în gândurile sale, când, deodată, din spatele unei tufe de flori superbe apare o fată extraordinar de frumoasă. Deodată, inspirat de minunata apariţie, decide să-i scrie o poezie acolo, pe loc. Se caută, dar nu găseşte nimic pe care să scrie poezia. Atunci, timid, o întreabă pe prea frumoasa domniţă:

• Nu vă supăraţi, aveţi din întâmplare nişte hârtie?
• Îmi pare rău, nu am, şi eu m-am şters cu frunze de brusture!