Vin la profesor acasă, doi studenți să susțină examenul la ”analiza combinațiilor și teoria probabilităților”.
Au dat ei examenul, iar deoarece pe drum cumpărasera o sticlă de votcă, au mai intarziat un pic la profesor.
Deja se întunecase binișor, și deoarece atât studenții cât și profesorul o duceau cam greu cu banii, iar taxiul era un lux, le propune profesorul să rămână peste noapte în apartamentul său (3 camere).
Într-o cameră – profesorul cu soția, în alta studenții, iar în a treia fiica profesorului. Încetul cu încetul toți au adormit.
Se trezește un student, se gândește :
– De ce să dorm eu cu tâmpitul ăsta, dacă pot să mă culc cu fiica profesorului. Se pornește, se uită într-o cameră: două capete se văd de sub plapumă, aici e profesorul cu soția, în următoarea cameră, vede un cap.
– Fata. Sare sub plapumă, se culcă.
Se trezește profesorul, în mijlocul nopții, chinuit de gândul că, cei doi potlogari s-au dat la fiică-sa.
Se ridică, se uită într-o cameră – două capete : studenții !
– Se gândește, merge în alta – un cap – aha, aici e fiica, se pune în pat se culcă.
Dar iată ca se trezește și al doilea student, și după cum ați ghicit, se pornește conform logicii, în căutarea fiicei profesorului.
Dimineața, se trezește profesorul. Singur, în camera studenților.
Hmmm… se uită într-o cameră – un student cu fiica, în alta – alt student cu soția.
Se scarpină în cap:
– De atâția ani predau analiza combinațiilor, dar așa permutări , în viața mea nu am văzut.