Sună telefonul la sediul poliţiei.
– Alo, poliţia?
– Da. Ce doriţi?
Ion: – Am sunat ca să-l denunţ pe vecinul meu Gheorghe că ascunde droguri în lemnele de foc.
– Mulţumim pentru apel, domnule.
A doua zi, dis de dimineaţă, poliţiştii descind la casa lui Gheorghe. Înarmaţi cu topoare, pătrund în şura în care acesta ţinea lemnele de foc, spintecă fiecare lemn în parte, dar nici urmă de droguri. Îşi cer scuze pentru deranj şi pleacă.
Sună telefonul la Gheorghe:
Ion: – Salut, Gheo! A venit poliţia?
– Da.
– Ţi-au spart lemnele?
– Da.
– Na, bine. Acum e rândul tău să suni. Şi grădina mea trebuie săpată.
Foto Envato