Se fac pregătiri pentru un congres al pescarilor.
Preşedintele:
– Trebuie să evităm situaţia din anii precedenţi, cînd, la masa festivă, după vodcă şi palincă, s-a început cu chestii răsuflate de genul: „am prins o ştiucă atîta, am prins un caras atîta, de 50 cm, de 70 cm, de 3 la 7 kg, etc”; sînt chestii jenante.
Aştept propuneri în acest sens.
Unul propune să se dea angajamente scrise; şeful spune că asta s-a mai făcut şi nu s-a respectat, etc.
Un alt tip zice:
– Domnilor, sînt chestii ce nu pot fi controlate, la un păhăruţ omul uită de toate angajamentele. Eu aş sugera să folosim nişte cătuşe, fiecare să avem pe tot timpul mesei cătuşe la mîini şi astfel nu se mai poate arăta că a prins unul atîta sau atîta.
Se acceptă varianta ca fiind cea mai sigură.
Au loc lucrările şi se ajunge la masa festivă: gustări, vodcă, măsline, mămăliguţă, palincă…
Preşedintele tocmai vorbea:
– Am filat, am întins, a muşcat, am început să-l trag, l-am adus la mal, am luat minciogul şi l-am scos afară. Era, era (vizibil jenat de cătuşe, arăta cu mîinile depărtate, făcute căuş), avea un ochi uite atîta de mare!
