Patru prieteni își petrec vacanța împreună. La hotel, neavând prea mulți bani, hotărăsc să doarmă câte doi în cameră. Unul dintre ei se știa că sforăie cumplit, așa că au convenit să doarmă în cameră cu el, pe rând, fiecare câte-o noapte. A doua zi, dimineața, vine primul care a avut „onoarea”, cu ochii roșii, părul răvășit etc.
– N-am putut dormi toată noaptea, am stat în fotoliu și m-am uitat la el!
A doua zi, următorul, rupt de somn și el:
– Cu sforăitul ăstuia, am stat toată noaptea în fotoliu și m-am uitat la el!
A treia zi, vine cel de-al treilea, odihnit, bine dispus… Ceilalți mirați:
– Cum ai reușit să te odihnești?
– Simplu! Înainte de a ne băga-n pat, l-am strâns în brațe, l-am sărutat dulce și i-am spus noapte bună… N-a închis un ochi toată noaptea.