Merge un enoriaş la preotul din sat şi îi spune:
– Părinte, ştiţi,… mi-a murit câinele şi aş vrea o mică înmormântare creştinească, aşa după cum se cade.
Preotul îi răspunde:
– Măi Ioane, eu am avut bunăvoinţa şi te-am ascultat dar du-te şi îngroapă-l undeva, unde ai mai văzut tu înmormântare la câini, cu popă?
Merge Ion acasă şi a doua zi, vine iar:
– Domn’ părinte, apoi io m-am gândit că totuşi… o mică slujbă acolo, nu se poate?
Preotul:
– Măi Ioane, du-te unde-i vrea, du-te caută-ţi pe cine-i vrea, să ţi-l îngroape, du-te la neoprotestanţi şi nu mă mai bate la cap.
Ion se îndreaptă spre uşă supărat şi zice:
– Apoi, dacă aşa stă situaţia, eu cu nevastă-mea am strâns, cu greu, vreo două mii de euro pentru înmormântarea lui Azorică…
Preotul:
– Apoi mă, stai aşa, despre Azorică-i vorba? No stai aşa mă… că Azorică-i câine ortodox, mă!