Un azil de bătrâni închiriază un autocar pentru o excursie. La puțin timp de la plecare, șoferul simte o bătaie ușoară pe umar și o bunicuță îl întreabă daca vrea niste alune. Șoferul accepta bucuros pumnul de alune pe care i-l oferă bătrână. După vreo 15 minute, bătrână vine din nou cu un pumn de alune. Povestea se repeta încă de vreo câteva ori, după care șoferul, nedumerit, o întreabă când apare iar lângă scaunul lui:
– Mamaie, da’ de ce nu mâncați alunele, că sunt scumpe, și aveți pensii mici… ?!
– Eee, da crezi că mai avem dinți să mâncam noi alune?
– Pai bine, și atunci de ce mai dați banii pe ele daca nu le puteți manca?
– Eee, de fapt nici nu vrem alune, noi sugem doar ciocolata de pe ele …