Un tip beat abordează o damă de companie: Sunt năucit de …

Un tip beat abordează o damă de companie: Sunt năucit de ...

1. La 3 noaptea vine John acasă beat mort, înjurând, cu urme de bătălie.
Se-mpleticeşte-n hol, varsă pe mochetă, mai dărâmă câteva obiecte neidentificate, pe câteva le sparge, ajunge cu fruntea-n uşa dormitorului, în cele din urmă cumva e-n pat şi adoarme.
Dimineaţa se trezeşte într-o atmosferă idilică. Prin geamul deschis se aud păsărelele, alături pe noptieră e o aspirină, miroase a curat. Se scoală buimac, pe oglindă bilet:
„Scumpul meu, bună dimineaţa, ai micul dejun în bucătărie. Eu m-am dus la cumpărături. Sărutări, Frida.”
Din ce în ce mai nedumerit porneşte spre bucătărie. Peste tot e curăţenie desăvârşită, în hol arde o lumânare parfumată, nici urmă de borătura pe mochetă. în bucătărie, copilul îşi termină micul dejun, iar al lui, cu grijă, este pus la încălzit.
Cu oarecare timiditate, John chestionează copilul:
– Ce s-a întâmplat de fapt azi-noapte, fiule?
– A, păi ai venit pe la 3 foarte beat.
– Şi?
– Ai vomat de mochetă…
– Şi?!
– Ai spart vaza aia frumoasă de la bunica şi te-ai dat cu capul de uşa dormitorului…
– Şi?!!
– Şi pe urmă mama te-a târât în pat.
– Şi?!!!
– Şi a-nceput să te dezbrace, dar, când să-ţi desfacă pantalonii, tu ai zis: „Lasă-mă cucoana-n pace, că-s om însurat.”

2. Soţia, nervoasă, îi deschide uşa soţului, care trăznea de la o poştă a alcool:
– Presupun, urlă ea, că ai un motiv foarte serios să vii acasă la 6
dimineaţa!
– Da, am, răspunde soţul, micul dejun!

3. Miezul nopţii. Un beţiv se leagănă din gard în gard. Este oprit de un poliţist.
– Vă rog, actele dvs. şi să-mi spuneţi unde mergeţi!
– Mă duc la o conferinţă despre efectele nocive ale alcoolului şi despre riscul beţivilor de a deveni rataţi.
– La ora asta? Cine ţine o conferinţă despre aşa ceva la miezul nopţii?
– Nevastă-mea şi soacră-mea.

4. Mi s-a întâmplat azi noapte, în bar.
Pe la 2 dimineaţa, am observat două gemene superbe… Ce mai, cădeai pe jos când le vedeai, aşa de frumoase erau! Aşa că m-am dus direct la ele şi le-am zis:
– Domnisoarelor, sunt năucit de cât de frumoase sunteţi. Şi mai sunteţi şi gemene. Mi-ar face mare plăcere să vă ofer câte o băutură şi să ne conversăm, ce ziceţi?
– Eşti beat mort, nu-i aşa? m-au întrebat ele.
– Nuuu… Dar ce vă face să credeţi asta?… m-am bâlbâit eu.
– Păi din câte observ eu, sunt singură aici!

5. Doctore, am voie să beau bere? întreabă un alcoolic.

– Doamne fereşte! răspunde doctorul. Asta v-am interzis acum doi ani!

– Da, dar mi-am inchipuit că medicina a mai făcut progrese…

6. Un rus care pescuia la copcă prinde într-o zi peştişorul de aur. Acesta îl roagă să-i dea drumul, iar pentru asta îi spune că îi îndeplineşte două dorinţe. Extrem de încântat, rusul îi spune prima dorinţă:
– Aş vrea o sticlă cu vodcă care să nu se termine niciodată.
Peştişorul îi dă sticla, iar rusul începe să bea. După o juma’ de kil, rusul constată cu plăcere că sticla e la fel de plină, aşa că trece la cea de-a doua dorinţă:
– Auzi, ştii ce, mai dă-mi o sticlă de-asta!

7. Cică unu beat mangă mergea pe şapte cărări spre casă. La un moment dat îl vede pe unu care închidea un robinet. Se duce supărat spre el şi-i zice:
– Tu învârteai bă, strada?!

8. Trei beţivi stau în restaurantul gării… până pleacă trenul. Fug după tren şi, în ultimul moment, doi dintre ei reuşesc să urce. Al treilea rămâne pe peron şi începe să râdă. Cineva intervine:
– De ce râdeţi, că următorul tren este abia mâine dimineaţă?
– Râd pentru că eu trebuia să iau trenul, ceilalţi doi mă conduceau.

9. Ce înseamnă să ai curaj ?
– Curaj este atunci când un bărbat se întoarce acasă dimineaţa, beat mort şi văzând-o pe nevăsta-sa cu o mătura în mână îndrăzneşte să o întrebe:
– Faci curat sau ai de gând să zbori pe undeva ?

10. Un tip beat mergea în patru labe pe trotuar. La un moment dat îi alunecă o mână şi se loveşte cu capul de caldarâm. Continuă să meargă în patru labe şi din nou îi alunecă o mână şi se loveşte la cap. După încă doi metri de mers în patru labe dă cu ochii de o pereche de picioare mişto. Ridică ochii şi vede o fată care se uită scârbită la el.
-Ce faci? o întreabă beţivul.
-Fac trotuarul, răspunde fata jignită.
-Păi, fă-l dracului mai moale, că mă doare capul.

Mai multe din Bancuri amuzante