Doi ardeleni stăteau de vorbă:
– Bă, io nu mai pot! De când cu emisiunile aste cu gătit, muierea mea o luat-o razna! Ieri o făcut ciorbă de fasole cu smochine. Smochine, bă, SMOCHINE!!!
– Mie-mi zici? A mea o pus piersici în tocăniţa de cartofi… cică să-i dea un fleivăr modern…
– Mi-i şi frică să vin acasă, că cine ştie ce blăstămăţie pune pe masă. O trebuit să mănânc mămăligă cu rodii… Cu rodii, bă, CU RODII, paștele ei de mâncare!
– Io mănânc pe ascuns, că mi-i milă s-o jignesc… O făcut sarmale umplute cu creveţi. Am aşteptat să adoarmă ca să mânc un parizer cinstit…
– A mea i-o pus la prunc la şcoală pită cu untură şi cu rucola…
– Asta nu-i nimic: am ţinut pomană după mă-sa şi o făcut colivă cu mascarpone şi sirop de arţar… flambată!
– Bă…
– Da, bă.
– Atâta am vorbit de mâncare, că amu mi s-o făcut sete!
– Ie, şi mie…
– No, hai să merem la crâşmă, să puşcăm nişte shot-uri de Jägermeister!
Ardeleanul: Muierea o făcut ciorbă de fasole cu smochine!!!
Mai multe din Bancuri cu ardeleni
Recomandări