În autobuz un ardelean și o domnișoară. Ardeleanul stătea pe scaun și domnișoară lângă el. Și dintr-o data ardeleanul începe să rada. Domnișoara se simțea oarecum stânjenita și îl întreabă:

– Dar ce-i domnule ce s-a întâmplat? De ce radeți?

– NU, NU, NU, domnișoară, am avut un necaz și că să mă înveselesc îmi spun bancuri în gând…
După câteva secunde bufnește asta într-un ras de se prăpădea, de data asta domnișoară nu mai rezista și spune:

– Domnule, spuneți, radeți de mine?

– NU, NU, NU, știți, eu îmi spun bancuri în gând și știți tocmai mi-am spus unul pe care nu-l știam.

Zi-mi un banc bun, să i-l spun şi soacrei mele!

– Da‘ ce-i trebuie lu‘ soacră-ta bancuri?

– Nu-i trebuie, da‘ la bancu‘ ăla pe care mi l-ai spus ieri era să moară de râs!