In tramvaiul 14 , in fața ușii din față, o blondă superbă, toată în negru, se pregătește să coboare…
Un tip fascinat de frumusețea blondei își dă coate să coboare după ea, dar vatmanul blochează ușile și porneste tramvaiul.
Disperat tipul se roagă de vatman să-i deschidă să coboare după blondină, dar vatmanul, cu o voce blândă ii spune:
– Stați, domnule, liniștit, că eu o cunosc pe blondă și vă pot spune la sigur cum să o intâlniți: în fiecare duminică, la ora 14, la cimitirul Belu, aleea trei pe stânga, locul 144, o s-o găsiți la mormântul soțului ei.
Multumește tipul și coboară bucuros.
Duminică, ora 14, aleargă intr-un suflet la locul indicat să dea de blondină. Ajunge el acolo, vede o siluetă drapată toată in negru, cu un voal negru pe cap, ingenuncheată deasupra unei lespezi, și murmurind: o, suflete al sotului meu, de-am mai putea fi odată împreună, o, suflete al soțului meu….
Tipul, ce se gândește, se dă pe la spatele tipei care nu schițează nici un gest de surpriză ori apărare și ii face treaba cum poate el mai bine….
Termină el, da îl iau mustrările de conștiință, și plin de căință, ii șoptește la ureche:
– Iartă-mă, tu, blondino, eu nu sunt sufletul soțului tău!
La care i se răspunde:
– Iartă-mă și tu, eu nu sunt blonda, sunt vatmanul.

Foto Envato