Doi olteni au ajuns mai târziu la un concert în care cântau pianiști din mai multe regiuni ale țării.
Din moment ce ei nu aveau o copie a programului artistic, nu puteau să identifice din ce zona este fiecare pianist.
Deodată unul dintre ei spune:
– Acesta este un pianist oltean.
– Dar cum ți-ai dat seama?
– Simplu. Până să înceapă să cânte a făcut ce au făcut și ceilalți pianiști, dar după ce s-a așezat, în loc să tragă scaunul mai aproape de pian a tras pianul mai aproape de scaun.

–

Un oltean, într-un compartiment, vede un negru.
– Tu nu ești de pe aici, bag seama…
– Ba da, sunt oltean…
– Fugi, bă, de-aicea… cum ai să fii tu oltean?
– Păi, tata era pilot american și-n timpul războiului s-a prăbușit cu avionul în lanul unde culegea mama porumb.
– Așa, și?
– Păi, mama s-a speriat când l-a văzut pe tata așa negru și a fugit.
– Așa, și?
– Și tata nu s-a lăsat, a fugit după ea. Vreo oră a tot fugărit-o prin porumb.
Se anunță stația Roșiori și negrul coboară.
Rămas singur, olteanul:
– Al naibii negru ăsta, coborî, dar nu-mi spuse, o prinse oare?