Un azil de bătrâni închiriază un autocar pentru o excursie. La puțin timp de la plecare, șoferul simte o bătaie ușoară pe umar și o bunicuță îl întreabă daca vrea niste alune.
Șoferul accepta bucuros.

După vreo 15 minute, bătrână vine din nou cu un pumn de alune.
Povestea se repeta încă de vreo câteva ori.

Șoferul, nedumerit, o întreabă când apare iar lângă scaunul lui:
– Mamaie, da’ de ce nu mâncați alunele, daca tot dați bani pe ele? Că sunt scumpe și aveți pensii mici…
– Eee, da’ crezi că mai avem dinți să mâncam alune? Nu putem decât să lingem ciocolata din jurul lor…

Foto pixabay.com