Bulă îi arată nevestei cine e șeful, chiar în noaptea nunții

Bulă îi arată nevestei cine e șeful, chiar în noaptea nunții

Bulă, în ziua căsătoriei este tras deoparte de tatăl lui și acesta îi spune. 

 – Baiete,  dacă vrei să ai o căsnicie fericită, trebuie să faci încă de la început următoarele  lucruri:

– Să-i arăți soției, cine este stăpânul casei și  să-i dovedești că ești cu adevărat bărbat. Bulă îi mulțumește părintelui și, după oficierea căsătoriei, pleacă împreună cu mireasa în luna de miere.
După ce cuplul se întoarce acasă, când au prins un moment de singuratate, tatăl își întreabă fiul dacă și-a pus în practică sfaturile sale.

– Da, și a funcționat perfect- exclamă Bula. Chiar din prima noapte a lunii de miere, după ce am urcat în cameră, i-am sfâșiat rochia de mireasă, pentru a ști cine este stăpanul,  apoi mi-am rupt pantalonii, ca să-i arăt că sunt bărbat.

Mai multe din Bancuri