Studenţii trebuiau să intre în sală, să bage mâna în sac, să palpeze un organ, să recunoască organul numai prin palpare, să spună ce organ este, să-l scoata din sac şi să prezinte tot ce au învăţat despre organul respectiv.
Intră Maricica, bagă mâna în sac şi spune: Rinichi! Îl scoate, într-adevăr un rinichi, se apucă şi spune tot ce ştie despre el.

Intră Gigel. Bagă mâna în sac, palpează şi spune: Ficat! Îl scoate, într-adevăr un ficat, se apucă şi spune tot ce ştie despre el.

Faza se repetă cu mai mulţi studenţi. Intră într-un final Bulă. Bagă mâna în sac, palpează şi spune: Lebăr!
Profesorul, cu un aer superior, se uită zâmbind la asistent şi îi cere lui Bulă să mai palpeze o dată. Bulă se conformează, cu acelaşi verdict: Lebăr!

Profesorul, cu acelaşi aer superior, se uită din nou zâmbind la asistent şi îi cere lui Bulă să mai palpeze o dată.
Scena se repeta de cîteva ori. Bulă e constant în verdict, motiv pentru care profesorul îi cere să scoată organul din sac. Stupoare. Bulă avea dreptate: un lebăr.

Profesorul:

– Domnule asistent, atunci oare ce am mâncat noi în pauza de prânz?