Iarnă, un frig năpraznic, iar un cuplu de pensionari se pregătesc de somn, încălzindu-se la gura sobei.
Căutând o plapumă mai groasă, batrâna zice:
– Mai ții tu minte, în tinerețe, înainte să mă ceri de la mama, cum mă așteptai tu seară de seară la stejarul din fundul grădinii, eu ieșeam din casă să vin la tine și cu câtă pasiune ne mai iubeam?
– Da… ce vremuri!
– Hai să o mai facem odată ca pe vremuri, zice batrâna, că suntem bătrâni și nu se știe cât timp mai avem.
Entuziasmat de ideea nevestei, pleacă batrânul la stejar.
O așteaptă, și o așteaptă, si o tot așteaptă până se învinețește tot de frig și cum nu mai rezistă, după vreo oră merge în casă unde o găsește pe bătrână înfofolită în plapumă.
– Da bine că stai la căldură sub plapumă și eu te aștept să paralizez de frig în viscol lângă stejar, de ce n-ai venit?
La care batrâna raspunde sec:
– Nu m-a lăsat mama!
