Mă duc la piaţă şi trec pe lângă o tarabă cu pepeni unde era un carton pe care scria: „Un pepene 3 lei, sau trei pepeni la 10 lei”.
În loc să-i spun tipului din spatele tarabei cât de prost e, m-am hotărât să-i demonstrez. Aşa că l-am abordat:
– Aş dori un pepene!
– Da, domnule, face trei lei.
I-am dat banii şi i-am spus:
– De fapt, mai dă-mi unul, te rog.
– Nicio problemă domnule, încă trei lei.
– Ştii ceva, i-am zis, mai dă-mi unul, să fie trei.
– Desigur, domnule, trei lei vă rog.
Abia mă abţineam să nu râd şi i-am spus:
– Tocmai am cumpărat trei pepeni pentru nouă de lei, iar pe cartonul tău scrie trei pepeni pentru zece lei. Tu iţi dai seama cât de prost eşti?
– Nu sunteţi primul client care îmi spune, chicoti el, toată lumea face mişto până când subliniez că au cumpărat trei pepeni în loc de unul!
Foto pixabay.com