O tânără a fost nevoita să stea peste program la munca. În drum spre casa se gândește să treacă prin cimitir pentru a scurta drumul dar era întuneric și îi era foarte frica. La un moment dat, vede un tânăr care se apropie și îi spune:
– Îmi cer scuze, mă poți conduce și pe mine în partea cealaltă a cimitirului? Stiu că nu are ce să se întâmple, dar îmi este frica.
– Sigur, oricum nu am alta treaba. În timp ce o conducea, tânărul îi spunea tot felul de glume pentru a destinde atmosfera.
Când au ajuns pe partea cealaltă, tânără îi mulțumește:
– Mulțumesc foarte mult. Nu stiu ce mă făceam daca nu erai tu. Să știi că ești un tip foarte haios și distractiv.
Tânărul:
– Mulțumesc, trebuia să ne fii întâlnit când eram în viață, atunci eram și mai haios!
Foto pixabay.com