Seara, în pat. Deodată, deşi pe jumătate adormită, ea simţi mângâierile lui. La inceput timide, ca şi cum i-ar fi fost rusine. Apoi, mângâierile deveniră mai indrăzneţe.
Mai mult, şi mai mult, pe tot corpul ei, mâinile lui se plimbau cu nesaţ asa cum se intâmpla… nu-şi aducea aminte exact, cam cu 4-5 ani in urmă. Senzatii pe care le credea uitate se intorceau.
Memoria sentimentelor era vie, şi o ajuta să răspunda la fel.
Mângâierile se ingrămadeau, se repetau, el o învăluia, o întorcea. Acum era ca un vârtej de senzaţii de nedescris. Deodată… nimic. Absolut nimic.
– Ce s-a intâmplat ? intreabă ea, surprinsă. Te rog, nu te opri, mai vreau!
– Shhhh… incerca el să o liniştească, gata, am terminat!
– Cum adică ai terminat ???
– Gata, am găsit telecomanda, dormi liniştită!