Un ateu se plimba prin pădure, minunându-se de frumuseţile naturii:
– Ce copaci impresionanţi! Ce râuri cristaline! Ce animale drăguţe!
La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui zgomote ciudate. Când se întoarce, vede un urs ca-n poveşti: mare, frumos, sănătos şi cu poftă de mâncare.
Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea condiţie fizică, aşa că îl urmează conştiincios…
Tipul era atât de îngrozit, încât la un moment dat se impiedică şi cade.
Ursul îl apucase deja de un picior, aşa că omul, paralizat de frică, răcneşte:
– Doamneeee!
În  secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheţă în poziţia în care se afla, pădurea rămase neclintită şi o lumină se revărsă din cer.
Tipul, şocat, auzi o voce:
– Mi-ai negat existenţa toată viaţa, le-ai  explicat şi altora că sunt un mit, ai pus toată Creaţia Mea pe seama întâmplării cosmice. Vrei acum să te salvez? Cum să te consider credincios cu adevărat?
Ateul se uită fix în lumină şi răspunse:
– Aş fi ipocrit să îţi cer brusc să mă consideri credincios, dar poate ai reuşi într-un fel să devină ursul creştin?
– Foarte bine, răspunse vocea.
Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni.
Ursul îl eliberă din ghearele sale, îşi împreună labele din faţă şi spuse:
– Doamne, binecuvintează aceste bucate… Amin!