Luni dimineața, la prima ora, în biroul maistrului vidanjor suna telefonul.
“Alo, alo, dom’le, la intersecția străzilor Republicii cu Unirii s-a-nfundat un canal și e nenorocire. Locatarii din patru blocuri sunt în suferință. Refulează, dom’le.”
“OK, OK, venim imediat.”
Apoi maistrul către ucenic:
“Băiete, adu trusa de scule.”
Cara ucenicul din greu trusa. “Nu aici, băiete, la mașină că plecam pe teren.”
Târâie ucenicul trusa la mașină. Ajung ei la locul cu pricina, ridica maistrul capacul și… canalul plin ochi cu rahat.
“Băiete, adu trusa de scule de la mașină.”
Cara ucenicul din greu trusa lângă canal.
“Băiete, fii atent la mine.” Își sufleca maistrul mânecile, coboară în canal, își tine nasul cu mana și… capul la fund. Iese după vreun minut. “Cheie de păiș’pe.” Ia cheia întinsă și… capul la fund. După alt minut. “O cheie de cinșpe…” Ia cheia și… capul la fund. După încă vreun minut se aude zgomotul specific și canalul se golește de rahat.
Iese maistrul mândru pe margine, se șterge cu dosul palmei pe obraji și frunte, se scutura, îl bate părintește pe umar pe ucenic și-i spune.
“Băiete, asculta aici la mine. Să pui mana să-nveti meserie că alfel toată viață o să cari numai la trusa aia de scule!

Foto pixabay.com