Hermann Hesse (2 iulie 1877 – 9 august 1962) este unul dintre scriitorii germani cei mai cunoscuți. Celebritatea i se datorează romanelor sale Der Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) – pentru care a primit Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1946 – și Siddhartha, un roman ilustrativ pentru interesul lui Hesse în studierea budismului, filozofie care l-a preocupat în mod deosebit.
Singurătatea spirituală a artistului și izolarea de lumea modernă sunt teme frecvente în operele lui Hermann Hesse.
„Voi fi un poet sau nimic”, mărturisea Hesse!
Din opera sa am extras câteva citate semnificative, ca invitație la o lectură de profunzime:
- „Lacrimile vin din topirea gheţurilor sufleteşti. Celor care plâng, îngerii le sunt aproape…”
- Înţelepciunea nu poate fi împărtăşită. Înţelepciunea pe care un om înţelept încearcă să o împărtăşească, sună mereu ca o nebunie pentru altcineva… Cunoaşterea poate fi comunicată, dar nu şi înţelepciunea. Se poate găsi, trăi, se pot face minuni prin ea, dar nimeni nu o poate comunica şi nu poate învăţa pe altcineva.
- A găsi la fiecare om trăsăturile care-l deosebesc de ceilalţi înseamnă a-l cunoaşte.
- Prin meditare profundă avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toată viaţa trecută, prezentă şi viitoare în simultaneitatea ei.
- Fericirea nu constă în a fi iubit. Fiecare fiinţă umană are iubire pentru ea însăşi, şi totuşi, sunt mii care trăiesc o existenţă damnată. Nu, faptul de a fi iubit nu-ţi aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea!
- Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viaţă nouă.
- Nu există realitate în afara celei din lăuntrul nostru. Iată de ce atâţia oameni duc o viaţă nereală. Ei iau imaginile din afara lor drept realitate şi nu permit lumii lor interioare să se dezvăluie.
- Eu numesc un om treaz pe cel care, cu cunoaştere conştientă şi înţelegere, poate percepe adâncile puteri lipsite de raţiune din sufletul lui, toate puterile lui cele mai tainice, dorinţe şi slăbiciuni şi ştie cum să se ia în calcul pe el însuşi.
- Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.
- Fericirea e iubire, şi nimic altceva. E fericit doar cine ştie a iubi…
