Vă oferim o selecţie de ghicitori în versuri menită să-i ajute pe copii şi părinţi să petreacă împreună momente amuzante, dar în acelaşi timp educative.
1. O păpuşă gogonată / Stă pe gheaţă înfăşată.
2. Animal cu chip de om / Ţopăie din pom în pom
3. Cenuşiu, cu ochi sticloşi
Şi cu colţii fioroşi
Umblă-n haită prin pădure
Şi oiţe-ar vrea să fure.
4. N-are gură, dar vorbeşte
Şi deloc nu oboseşte.
Şi în fiecare zi îţi spune
Tot ce se petrece-n lume.
5. Doisprezece fraţi aleargă
Anul cât este de lung;
Fug de zor prin lumea-ntreagă,
Niciodată nu se-ajung.
6. E o grădină mândră, semănată
Cu poezii, cu glume şi poveşti,
Dar nu se lasă lesne vizitată
Decât când ştii, copile, să citeşti.
7. Nu sunt carte, dar am foi
Pregătite pentru voi
Cu linii sau pătrăţele
Să puteţi scrie pe ele.
8. Năframă vărgată / Peste mare-aruncată.
9. Două fete-mi poartă salbă
Una-i neagră, alta-i albă.
Ne-ncetat se tot alungă
Şi nu pot să se ajungă.
10. Este harnică şi bună,
Este la fel ca o zână.
Cu dragoste ea ne creşte,
Şi de noi se îngrijeşte.
11. Seara la culcare,
Îmi spune poveşti,
E bătrână tare,
Cred că o ghiceşti…
Umblă toată ziulica
Şi e foarte harnică…
12. Avem o cutie-n care
Punem rufele murdare.
Doar butonul învârteşti,
Peste o oră le găseşti
Curate şi parfumate,
Ba chiar aproape uscate!
13. Are roţi, dar nu-i căruţă!
Are uşi, dar nu-i căsuţă!
Se numeşte…………….
14. Nici pe apă, nici pe şine
Îl ghiceşte orişicine.
El te-nalţă sus spre soare
Şi te duce-n depărtare
Ca gândul, ca vântul
Ocolind pământul.
15. Când cu apa mă-ntâlnesc
Mă bucur şi clăbucesc;
Să curăţăm totul bine,
Să fugă boala de tine.
Copilaşii toţi îmi spun:
Eşti prietenul………….
16. Miezul doar e de mâncat,
Coaja e de aruncat.
Şi în sac se pot păstra,
Sparte doar se pot mânca.
17. Am o ciocolată mare
Şi vă pun o întrebare:
De-o mănânc, tăcând chitic
Voi rămâne cu ……
18. Sunt cinci gâşte laolaltă,
Patru pleacă înspre baltă.
Dacă patru-s la scaldat
Câte rămân pe uscat?
19. Trei căţei se bat pe-un os,
Unul pleacă mofturos.
Cine-mi spune cu frumosul
Câţi împart acuma osul?
Răspunsurile pentru cele mai frumoase ghicitori pentru copii
- Foca
- Maimuţa
- Lupul
- Radioul
- Lunile anului
- Cartea
- Caietul
- Curcubeul
- Ziua şi noaptea
- Mama
- Bunica
- Maşina de spălat haine
- Maşinuţă
- Avionul
- Săpun
- Nucile
- Nimic
- 5-4=1
- 3-1=2