Viață curgea lin și liniștit, că într-o carte de povesti, pentru tânărul cuplu format din Adam și Eva. Asta până când, într-o zi, Adam a venit acasă cu o ora întârziere.
Când a ajuns Adam acasă, Eva era deja un pachet de nervi iar imaginația ei băgase niste ore suplimentare de munca.
– Iubitule, ce s-a întâmplat? De ce ai întârziat atât? l-a luat Eva la întrebări.
– Îmi pare rău, raspunde Adam, că și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar nu mi-am dat seama că a trecut timpul atât de repede.
Având în vedere că cei doi erau primii și singurii oameni de pe Pământ, Eva nu avea cum să sune o prietena, sau pe mama ei, că să o liniștească și să o mai scoață din gândurile ei negative. Și, desi Adam păruse să spună adevărul, imaginația Evei nu putea să fi oprița.
Așa că, în noaptea aceea, după doua ore în care Eva s-a răsucit de pe o parte pe alta a patului, nu a mai suportat.
– Ce Dumnezeu faci? tipa Adam speriat, la care Eva îi raspunde pe un ton amenințător:
– Ai face bine să stai acolo nemișcat și să mă lași să termin de numărat coastele, iar daca ies pe minus, nu stiu ce iți fac.
Foto pixabay.com