Atmosfera din restaurant era intima și plăcuta. Oglinzile mari, mobila cu tenta de secol 19, lumina blândă și muzica în surdina creau o senzație de bine.
Ea simțea că el are să-i spună ceva important.
El întârzia momentul, discutând plăcute banalități, parca dorind să prelungească deliciul clipei.
– Știi – spuse el emoționat – trebuie să-ți mărturisesc ceva.
– Da, te ascult – spuse ea, parca se îmbujoră puțin.
– Desi nu ne cunoaștem de chiar așa mult timp, trebuie să-ți mărturisesc că mă simt extraordinar de bine cu tine – spuse el luând-o de mana.
– Da, şi eu simt la fel – spuse ea punandu-și cealaltă mana peste mana lui.
– Știi, am avut o viață zbuciumata, dar am ajuns la o concluzie.
– Care ?
– Că orice fel de necazuri ai avea, în viață e mai bine să le împarți cu cineva.
– Da, ai mare dreptate. În doi e întotdeauna altfel.
– Mă bucur că simți la fel.
– Da, dragul meu.
– Draga mea, de aceea…of, nu-mi găsesc cuvintele.
– Fii natural.
– …de aceea, m-am gândit să te rog ceva, daca accepți.
– Spune, dragul meu.
– Mă gândeam că relația noastră a ajuns la un punct în care ar trebui să evolueze din punct de vedere al încrederii reciproce și al angajamentului.
– Of, nu mă mai fierbe, spune odată!
– Ai putea să-mi împrumuți 2000 de euro?