Într-o multinaţională din Pipera, toţi munceau peste program. Un angajat merge la șef să se învoiască

Într-o multinaţională din Pipera, toţi munceau peste program. Un angajat merge la șef să se învoiască

Într-o multinaţională din Pipera, toţi munceau peste program.
Programul de lucru, deşi era de 8 ore, se prelungea cu mult peste, dar, nimeni nu spunea nimic.
Într-o zi, însă, unul dintre angajaţi, imediat ce se face ora 17, se ridică de la birou şi se duce la şeful cel dur:
– Şefu’, ştiţi, e ora 17, eu am treabă acasă, aşa că o să plec! Nevasta mă aşteaptă să cumpărăm mobilă pentru dormitorul nostru, nu pot să mai stau! Blocat, şeful acceptă, iar angajatul respectiv pleacă din birou, în privirile mirate ale colegilor.

A doua zi, tot la ora 17, acelaşi angajat, se duce iarăşi la şef:
– Şefu’, la 17,30 tre’ să-l iau pe ăla micu’ de la antrenament. Deci, am plecat ! Şi, dus a fost, fără să-i pese de colegii care au rămas la muncă.

A treia zi, povestea se repetă. Sub un pretext oarecare angajatul respectiv pleca imediat ce se făcea ora 17.
Nedumerit, şeful îi întreabă pe ceilalţi:
– Bine, ăsta pleacă în fiecare zi, fix la ora 17, în timp ce voi munciţi mai departe. De ce nu faceţi scandal, de ce-l lăsaţi să plece ?!
– Ei, lăsaţi-l şefu’ să plece! Știţi, el e în concediu de odihnă !

Mai multe din Bancul zilei