Un avion decolează de pe aeroport. După ce atinge altitudinea de croazieră, comandantul se adresează pasagerilor la microfon:
– Doamnelor și domnilor, vă vorbește comandantul aeronavei. Avem condiții meteo excelente și toate condițiile pentru un zbor plăcut. Vom ateriza la destinație la ora 18:35. Până atunci vă invităm să vă așezați confortabil, să urmăriți un film și să vă relax… Oooh NUUUU!!! Doaamne!!! …
În difuzoare se aude un zgomot sec și … nimic! În avion se așterne o liniște totală! Pasagerii se privesc înghețați … Nimeni nu mai mișcă! Stewardezele zâmbesc nervos și nu știu ce să spună… După câteva zeci de secunde de panică totală, în difuzoare se aude vocea veselă a comandantului:
– Vă cer scuze, dar mi-am vărsat cafeaua fierbinte pe mine! Doamne, cum arată pantalonii mei în față!
Un pasager țipă cât îl țin plămânii:
– Tu vorbești? Să ți-i arăt pe ai mei la spate…
Foto Envato