Cele mai tari bancuri cu şi pentru copii: Mamă, am auzit cum tata îi spunea dădacei „îngeraş”

Cele mai tari bancuri cu şi pentru copii: Mamă, am auzit cum tata îi spunea dădacei „îngeraş”

1. – Cum îi merge noului tău frăţior, Popescu?, întreabă învăţătoarea.
– Lui îi merge foarte bine, dar mă tem că mama are de gând să-l vândă.
– Cum aşa?
– Păi în fiecare zi îl cântăreşte.

2. Un copil plângea pe hol. Profesoara îl vede.
– Copile, de ce plângi?
– Un copil mi-a furat plăcinta!
– A fost cu intenţie?
– Nu, cu brânză…..

3. La pediatru, tatăl cu băieţelul de un an:
– Domnule doctor, sunt foarte îngrijorat! Copilul, până la vârsta asta, încă nu a deschis ochii ?!
– Dumneavoastră ar trebui să-i deschideţi ! Copilul este chinez.

4. – Tata pot să mă uit la televizor?
Tatăl răspunde: Uită-te liniştit, numai să nu îl aprinzi!

5.  – Tăticule, de ce te-ai căsătorit cu mama?
– Vezi, nici măcar copilul nu înţelege de ce.

6. – Mama, astăzi în autobuz, tata m-a pus să cedez locul unei domnişoare.
– Foarte bine, aşa trebuie să faci!
– Dar, mămico, eu stăteam în braţele lui tata…

7. – Mămico, mi-ai spus că îngerii au aripi şi pot zbura, da?
– Desigur, scumpa mea.
– Aseară, când tu nu erai, am auzit cum tata îi spunea dădacei „îngeraş”. Ea când o să zboare?
– Mâine dimineaţă, scumpo, mâine dimineaţă.

8. Mama vorbeşte cu Bulă:
– Fiule, ţi-am cumpărat manualele pentru şcoală, au fost scumpe, aşa că ai grijă de ele!
– Bine mamă, nici nu mă ating de ele!

9. Se întoarce copilul de la prima zi de şcoală şi le spune părinţilor:
– Gata! La şcoală nu mă mai duc!
Părinţii întreabă:
– De ce?
La care copilul răspunde:
– De scris nu ştiu! De citit nu ştiu! Şi nici nu-ţi dau voie să vorbeşti!

10. O mamă a cumpărat fiului ei un costum de Halloween, ca să-şi sperie prietenii.
– Mamă, ar trebui să scot eticheta cu preţul, nu?
– Nu, lasă-l, îl speriem şi pe taică-tău!

Mai multe din Bancuri amuzante