Bulă, internat în spital: operație pe creier. După 4 ore în operație, ușa sălii se deschide încet, iar doctorul iese cu pași mici și nesiguri. Se mișca parcă în reluare, cu ochii pierduți, privind faianța verde, ce se întindea dizgrațios pe peretele din fața lui. Și oftează: „Doamne, Dumnezeule, Doamne!”. Se reazemă de perete, scotocindu-se în buzunare după o țigară, pe care o aprinde cu mâna tremurîndă, așezându-se pe o bancă pe holul de lângă sala de operație. Asistenta scapă un țipăt ascuțit cînd îl vede.

– Domnule doctor, ce-ați pățit??

– În viața mea.. nu credeam să văd așa ceva. Am deschis craniul, era gol, nimic, nici urmă de creier, nimic. Mă, înțelegi? NIMIC! O singură ață lega tâmpla stângă de cea dreaptă. Am stat 4 ore încercând să ne dăm seama ce face ața aceea. Degeaba. După 4 ore, am decis s-o tăiem.

– Domnule doctor, și ce s-a întâmplat?

Doctorul o privi pierdut.

– Nu mi-a venit să cred! I-au căzut urechile.