Un poliţist este la pescuit. Pescuieşte vestitul peştişor de aur, dar, fiind prea mic, îl aruncă înapoi în apă.
La care peştişorul:
– Mi-ai salvat viaţa, poţi să-ţi doreşti trei lucruri de la mine!
Poliţistul cugetă ce cugetă şi zice:
– Buletinul, permisul şi talonul.
Şeful plutonului de poliţişti:
– La dracu, cum a putut să ne scape infractorul? Nu au fost păzite toate ieşirile?
– Ba da, dar probabil că a scăpat pe uşa de intrare!
Petrecere mare într-un bloc. Bătaie în uşă:
– Deschideţi, Poliţia!
– Noi am chemat prostituatele, nu pe voi!
– Pe noi ne-au chemat vecinii voştri!
– Atunci mergeţi la ei!
Un copil plânge în faţa casei. Un poliţist se apropie şi-l întreabă:
– Ce faci băieţel aici, de ce plângi?
– Tata o bate în casă pe mama!
– Poftim?! Cum îl cheamă pe taică-tu?
– Nu ştiu… şi nici mama nu vrea să spună, că de-aia ia bătaie…
– Şi ce probe aveţi că inculpatul era beat când l-aţi oprit şi i-aţi cerut permisul de conducere?
– Păi, domnule judecător, s-a aplecat şi a încercat să facă sul linia albă continuă din mijlocul străzii.
Un poliţist îi face cadou şefului o vază. Intră la şef şi o lasă pe birou, dar cu gura în jos. Vine şeful, vede vaza, o examinează şi constată:
– Ia uite la ăsta, îmi face cadou o vază defectă. Pe unde dracu să bag florile, că e astupată.
Şi după ce o ridică:
– Şi mai are şi fundu spart!
Un proaspăt poliţist, de-abia ieşit de pe băncile Academiei de Poliţie, a fost însărcinat să ancheteze o spargere. S-a înapoiat la secţie şi a raportat:
– Domnule căpitan, de la magazinul spart s-au furat două cartuşe de Kent şi trei kilograme de morcovi.
– Şi ai vreun suspect?
– Nu, dar va trebui să caut un iepure care tuşeşte.
Dimineaţa devreme, un tip îşi făcea exerciţiile fizice într-un parc, capitolul flotări. Trece un poliţist şi întreabă:
– Băi, ce faci tu aici?
– Flotări, spune tipul.
– Flotări? Se confiscă!
Într-o intersecţie opreşte un conducător auto străin. Neştiind cum să ajungă unde avea nevoie, întreabă un poliţist în mai multe limbi, însă fără succes. Văzînd că nu scoate nimic de la poliţist, pleacă mai departe. După aia vine o bătrână la poliţist şi îi spune :
– Ai văzut, maică, omu’-ăla ştia atîtea limbi străine!
La care poliţistul:
– Şi la ce i-a folosit?
Un cetăţean supărat:
– Urăsc persoanele care iau droguri: poliţistii, vameşii, mascaţii.