George Bush face atac de cord și moare. Ajunge în iad, unde diavolul îl așteptă. „Nu stiu cum să procedez”, spune diavolul. „Te am pe lista, dar nu mai am nici un loc liber. Uite cum facem. Am trei inși care nu au fost chiar așa de rai. Unul dintre ei ar putea să plece sus, iar tu îi vei lua locul. Am să te las pe tine să decizi pe cine lași să plece, că să-ți alegi ce loc vrei”.
Bush se gândește că e chiar bine că poate să aleagă, așa că este de acord cu planul. Diavolul deschide prima ușa, iar înăuntru, într-un bazin mare cu apa, Richard Nixon se tot scufunda sub apa, apoi revenea la suprafață.
Asta era pedeapsa lui. ‘Nu!’ spune George. ‘Mă tem că nu stiu să înot prea bine, așa că nu aș rezista să fac asta țoață ziua.’
În camera următoare se afla Tony Blair, cu un baros în mana, spărgea piatra. ‘Nu, am o problema la umar, de la golf. Daca ar fi să sparg piatra țoață ziua, mi s-ar rupe brațul pur și simplu.’
În camera următoare, Bill Clinton era răstignit pe un birou, iar Monica Lewinski, aplecata peste el, făcea ce știm cu toții că știe ea să facă. Bush privește, fară să-și creadă ochilor, apoi spune: ‘Da, cred că aș putea să fac asta.’
Diavolul zâmbește, apoi spune: ‘În regula, Monica, poți să pleci.’
Foto pixabay.com
Citește și: