Mecanicul unui tren de metrou are parte de o zi banală până când își face intrarea în cabină un tip cu un pistol în mână, care dă o comandă.
– La Beirut!
După ce-și revine din șoc, vatmanul încearcă să-i explice agresorului:
– Domnule, ăsta-i metrou, nu avion, merge pe unde are șine. Doar nu credeți în realitate că pot să vă duc la Beirut cu metroul?
Intrusul însă știe una și bună:
– La Beirut!
Vatmanul, resemnat, anunță la microfon:
– Toată lumea în vagoane, se închid ușile, următoarea stație: Beirut, cu peronul pe partea dreaptă.
Pe fața agresorului înflorește un zâmbet:
– Vezi? Avea dreptate Ceaușescu: voi puteți, da’ nu vreți!