Baciul Ion dă indicații despre un avion prăbușit

Baciul Ion dă indicații despre un avion prăbușit

Un nou tip de avion se prăbușește la zborul de încercare, cutiile negre sunt furate, nimeni nu poate trage nicio concluzie asupra catastrofei.

La inspecția Ministerului Apărării, singurul martor ocular este badea Ion, un cioban ce se uita cu privire tâmpă, de analfabet…

– Spune baciule, îl intreabă un colonel, cam ce-ai observat?

– Apăi, domnule dragă o harabaie zbura, când numa’ ce o palalaie s-o aprins, no și unde nu s-o țipat harabaia în gios…

– Baciule, nu înțeleg nimic din ce-mi povestești, fii te rog mai clar!

– Pai bine,domnule dragă, de ce nu spui așa? Ieri, la orele 14.00 un bombardier de tip Stealth, V5, generația 68, greșind unghiul de încidență cu cel de așezare, a intrat într-o vrie necontrolabilă, în acel context a pierdut ireversibil altitudine, astfel încât s-a produs acest regretabil eveniment.

– Baciule, m-ai spart, spune colonelu’, de unde știi termenii aceștia?

– D-apăi când eu eram comandant de escadrilă, matale erai cioban…, ca mine, acum. Apoi, matale ai intrat la politică. Tu cioban, eu colonel…Tu colonel, eu cioban. De asta pică avioanele ca muștele, șefule!

Mai multe din Bancuri