Pe un vânător l-a prins noaptea și s-a rătăcit în pădure. Bătea vântul, era frig și ploua, iar el, disperat, mergea ca să se încălzească, fară să mai știe unde se află.
Intr-un tarziu vede undeva o lumina si tot mergand catre ea ajunge la un canton silvic.
Bate la usa si apare padurarul:
– Te-ai ratacit – spune omul si il pofteste in casa. Este tarziu, ramai aici pana dimineata cand iti arat drumul. Pana atunci stai la masa cu noi, dar avem numai mamaliga cu branza.
Vanatorul era obosit si flamand, pentru ca mersese toata ziua fara sa manance. Dupa ce mananca o vreme, intreaba:
– Padurarule, pot sa mai iau un pic de mamaliga? Uite, mi-a ramas un pic de branza…
Nu trece mult si intreaba din nou:
– Padurarule, pot sa mai iau un pic de branza? Uite ca mi-a mai ramas mamaliga…
Dupa ce se repeta actiunea cu mamaliga cu branza de mai multe ori, adorm toti in singura camera unde era cald, padurarul cu nevasta in pat si vanatorul pe o saltea pe jos. Dupa miezul noptii se aude urletul unei haite de lupi.
Padurarul sare din pat ca ars, se imbraca repede si dispare in noapte. In urma lui ramane o liniste apasatoare. Dupa un timp, vanatorul intreaba in intuneric:
– Oare sta mult?
– Sta mult, ii raspunde femeia in soapta.
– Oare nu ma prinde? intreaba din nou vanatorul.
– Nu te prinde mai omule, ca pana iese el in calea lupilor, la capatul paraului, poate sa treaca toata noaptea.
– Zici ca nu ma prinde…
– Nu te prinde, fii sigur de asta. Hai, curaj!
– Atunci, spune vanatorul, ma duc sa mai iau un pic de mamaliga cu branza!
