Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis: „Doamna, dar sunt puse invers…”

Intr-adevar, erau pe picior gresit… Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand cizmulitele erau  din nou incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:

„Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!”

In loc sa strige la el, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sa il descalte. Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:

„Sunt cizmulitele fratelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.”

Acum ea nu mai stia ce sa faca…Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:

„Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!”

„Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pierd…”