Iepurașul își făcea teza de doctorat…

Curioasa, vulpea, trecând prin zona, îl întreabă:
– Ce faci, iepurasule, despre ce scrii tu acolo?
– Am început lucrarea de cercetare despre cum este mâncată vulpea de către iepuraș…
– Ha, ha, ha… pai cum o să mănânce un amarat de iepuraș o vulpe? Poate invers…
– Cercetare stiinfica, vulpeo, daca nu crezi, te aștept diseară la vizuina.

Dimineața, pădurea… uimita de mirare… În fata vizuinei, pielea vulpii era întinsă la uscat.

Curios, lupul apare și el la iepuraș și îl întreabă:
– Despre ce scrii tu acolo, iepurasule?
– Sunt la cercetarea propriu-zisa din teza. Studiez cum e mâncat lupul de către iepuraș.
– Ha, ha, ha… cum o să mănânce un amarat că tine un lup mare și tare că mine?
– Asta e cercetare științifică serioasa, daca nu crezi… ne vedem diseară la viziuna.

Dimineața, stupoare mare în țoață pădurea… pielea lupului era întinsă la uscat lângă cea a vulpii.

Nemairezistand, ursul o apuca și el spre iepuraș și îl întreabă:
– Despre ce mai scrii tu acolo, iepurasule?
– Sunt deja la concluziile cercetării în care demonstrez cum e mâncat ursul de către iepuraș…
– Ha, ha, ha, ho, ho, ho… ce tot spui, pricajitule? … Cum să mănânce un mititel că tine un urs mare că mine?
– Nu crezi?! Aceasta este o cercetare științifică, nu e o gluma, vino diseară la vizuina și ai să te convingi…

În dimineața următoare, toată pădurea era socata…. pielea ursului era întinsă la uscat lângă cea a lupului și cea a vulpii….

După câteva ore, când lighioanele pădurii se răspândiseră speriate care încotro, iepurașul ieși răzând din vizuina, de gât cu leul… care îi spuse:
– Ai văzut, iepurasule? Ce iți spuneam eu? Nu tema contează, ci coordonatorul!

Foto pixabay.com