Ion, om la casa lui

Ion, om la casa lui

Ion vine acasă la 3 noaptea, beat mort, înjurând de mama focului. Se împleticește pe hol, vomita pe mocheta, dărama câteva obiecte, pe câteva le sparge, ajunge cu fruntea-n ușa dormitorului, în cele din urma ajunge în pat și adoarme imediat.

Dimineața, Ion se trezește într-o atmosfera idilică. Prin geamul deschis se aud pasarelele, pe noptiera de lângă el e o aspirina, miroase a curat. Se scoală buimac și vede un bilet de la Maria:

„Scumpul meu, buna dimineața, ai micul dejun în bucătărie. Eu m-am dus la cumpărături.”

Foarte nedumerit, Ion pornește spre bucătărie. Peste tot e o curățenie desăvârșită, în hol arde o lumânare parfumata, nici urma de voma pe mocheta. În bucătărie, copilul își termina micul dejun, iar al lui, cu grija, este pus la încălzit.

Puțin jenat, Ion își întreabă copilul:
– Ce s-a întamplat de fapt azi-noapte, fiule?
– A, pai ai venit pe la 3 și erai foarte beat.
– Și?
– Ai vomat pe mocheta.
– Și?

– Ai spart vaza aia frumoasa de la bunica și te-ai dat cu capul de ușa dormitorului.
– Și?!
– Și pe urmă mama te-a tarat în pat.
– Și?!
– Și a început să te dezbrace, dar, când să iți desfacă pantalonii, tu i-ai zis „Lasă-mă cucoana în pace, că-s om însurat!”

Foto pixabay.com

Mai multe din Bancuri