La inceput timide, ca si cum i-ar fi fost rusine. Apoi, mangaierile devenira mai indraznete. Mai mult, si mai mult, pe tot corpul ei, mainile lui se plimbau cu nesat asa cum se intimpla… nu-si aducea aminte exact, cam cu 4-5 ani in urma. Senzatii pe care le credea uitate se intorceau.

Memoria sentimentelor era vie, si o ajuta sa raspunda la fel. Mangaierile se ingramadeau, se repetau, el o invaluia, o intorcea. Acum era ca un virtej de senzatii de nedescris. Deodata… nimic. Absolut nimic.

– Ce s-a intimplat? intreaba ea, surprinsa. Te rog, nu te opri, mai vreau!

– Shhhh… incerca el sa o linisteasca, gata, am terminat!

– Cum adica ai terminat?

– Gata, am gasit telecomanda, dormi linistita!