Mergea un braconier pe malul lacului, târând pe umeri două ştiuci imense.
Când acolo, în faţa sa apar inspectorii de la garda de mediu?
– Ahaaa… te-am prins la locul faptei, braconier nenorocit – spune un inspector
– Oameni buni n-o să mă credeţi, eu ştiu aceşti peşti încă din copilărie.
– ?!?
– Demult, în urma unei inundaţii, am găsit doi peştişori, care abia se mai zbăteau.
Mi s-a făcut milă, i-am luat acasă, i-am pus într-un borcan şi îi hrăneam în fiecare zi, apoi au mai crescut şi nu mai încăpeau în borcan şi i-am mutat într-o găleată, dar cu timpul au crescut şi i-am mutat în cadă, însă peste un timp şi asta a devenit prea mică pentru ei, aşa că, le-am dat drumul în acest lac şi în fiecare zi, vin pe malul lacului, şuier, ei ies la suprafaţă, îi hrănesc, după care le dau drumul înapoi în apă. Şi iată aşa deja de câţiva ani. Nu mă credeţi… Pot să vă demonstrez.
Inspectorii un pic uluiţi, dar şi emoţionaţi de poveste:
– Ei bine, hai demonstrează-ne.
Se apropie omul de apă, dă drumul la peşti, îşi aprinde o ţigară şi stă..
– Hai, şuieră omule – spune unul din inspectori.
– Pentru ce?
– Pentru a hrăni ştiucile.
– Care ştiuci ?!?
