În Berlin, Mohammad sta liniștit, ghemuit pe vine și scuipa pe jos printr-o gaura dintre dinți. Dintr-o data apare o zâna și spune:

– Sunt zâna social-liberal socialista! Am venit la tine, că să-ți îndeplinesc trei dorințe!
– Uite, ce dinți am în gura! Vreau să-i am pe toți și reparați!

Nici n-a terminat bine Mohammad să rosteasc a aceste cuvinte, că imediat a fost promulgata legea privind tratamentul și protetica gratuite pentru străinii asistați social, și gura lui a început să strălucească alba că zăpadă, cu un zâmbet că de Hollywood.

– Mi-e dor cele patru neveste și cei cincisprezece copii, precum și de părinți, frați și surori, și încă deparintii, frații și surorile soțiilor mele! Vreau că noi toți să locuim într-o vila de lux și să avem o mulțime de bani!

Nu n-a terminat bine, că Mohammad s-a pomenit într-o vila frumoasa! Pe masa era textul legii cu privire la reîntregirea familiei pentru străinii asistați social și multe chitanțe bancare cu informații despre beneficiile primite. Casa era complet mobilata și utilata cu aparatura electrica necesara, în conformitate cu Legea privind ajutorul pentru achiziționarea de mobilier și aparate de uz casnic, acordat strainiilor asistați social.

Fericit, Mohammad aproape nu știe ce să mai ceara zânei la ultima dorință. Și a rugat-o:

– Vreau să fiu un german adevărat și nu numai de cetățenie. Vreau să fiu blond cu ochi albaștri și că numele meu să fie Fritz Schulz!

Înainte de a termina de spus, toate au dispărut, iar el însuși s-a pomenit iar ghemuit și scuipând pe jos, printre dinții găuriți.

– Ce s-a întâmplat? – a întrebat-o el pe zâna.

– Nu ți-e rușine, domnulel Schulz, să cerșiți de la stat! Trebuie să vă purtați singuri de grija! Mergeți și căutați-vă un loc de munca!

Foto pixabay.com