Odata cu coltul ierbii, la stana din Padurea Bogatii apar si lupii. Inraita de postul prelungit de peste iarna, haita se apropia cu fiecare noapte mai mult de turma, punandu-i pe ganduri pe ciobani. Baciul sef isi ia inima in dinti si-i telefoneaza pe mobil stapanului oilor, cerand sa vina cu cativa vanatori in ajutor. Acesta il sfatuieste:
– Pana vin eu, daca lupii se mai apropie, scoateti-l pe Lupulica!..
In noaptea urmatoare, invitabilul se produce: lupii sfasie cateva mioare si se retrag.
– Baciule, mai suna-l odata pe stapan, sa vina mai repede cu vanatorii, ca intra lupii peste noi. Alertat din nou, stapanul turmei insista:
– Scoateti-l pe Lupulica.
– Care Lupulica? Nu cumva e cainele ala batran, fara dinti in gura, care doarme in coliba, sub pat?
– Ala! Scoateti-l cand mai ataca lupii si nu o sa mai fie nevoie sa vin eu cu vanatorii…
Noaptea navaleste din nou, cu intunericul ei de nepatruns si odata cu ea, haita de lupi da iama in mioare, ba incearca sa intre si peste ciobanii ingroziti. Baciul sef deschide iute usa, il azvarle afara pe Lupulica, pune zavorul, se repede la geamlac si vede cu uimire cum lupii mai batrani o iau la goana, urmati de toata haita. Ajunsi in varful dealului, gafaind, lupii mai tineri ii intreaba pe batranii care dadusera tonul unei retrageri atat de rusinoase:
– De ce ati fugit asa? Au venit vanatorii?
– Nu, dar nu l-ati vazut pe Lupulica?
– Care, prapaditul ala, fara dinti in gura? Ala e bun doar sa ne suga…
– Da, dar voi nu stiti ce buze reci are!…