Primarul la spovedanie

Primarul la spovedanie

Un preot se despărțea de parohia sa după mulți ani de slujire. Pe lânga masa de adio, enoriașii s-au gândit să-i facă și un cadou. Ca peste tot, a fost invitat și primarul să spună câteva cuvinte și să-i inmâneze cadoul. Dar, că toți politicienii, a întîrziat și atunci părintele s-a gindit să umple timpul cu un discurs.

– Prima mea impresie despre parohia aceasta mi-am făcut-o cu ocazia primei spovedanii. M-am gindit că am fost trimis într-un loc teribil deoarece primul care s-a spovedit mi-a mărturisit că furase un televizor, că le-a furat banii părinților, că a mai furat și la locul de munca, pe linga faptul că avea o aventura sexuala cu soția sefului.

În unele ocazii făcea trafic și vinzare de droguri și la urma a zis că i-a transmis o boala venerica verișoarei sale. Am rămas înmărmurit. Stupefiat. și foarte speriat! Dar după aceea am cunoscut lumea care nu semănă deloc cu acest individ. Mai mult, pot să spun că a fost o parohie de oameni responsabili, cu valori morale, credincioși și că am trăit aici ani minunați!

În acest moment sosește primarul, așa că l-au chemat repede să ia cuvintul. După ce s-a scuzat pentru întîrziere a început astfel:

– Niciodată n-am să uit cînd a venit părintele în parohie. De fapt, am avut onoarea să fiu primul care s-a spovedit la el.

Foto pixabay.com

Mai multe din Bancuri