Pe o ploaie torenţială, un domn urcă în singurul taxi din staţie şi îi spune adresa la care vrea să ajungă. Taximetristul îl refuză, pe motiv că e prea scurt drumul şi nu merită să îl facă.
– Vă rog, domnule, totuşi, vă dau ceva în plus faţă de cât costă, zice clientul. – Nu, în nici un caz! Coborâţi, vă rog, replică taximetristul.
Omul nostru se resemnează şi pleacă pe jos, prin ploaie. Peste vreo două săptămâni, îl vede pe taximetristul nostru, ultimul într-un şir de 20 de taxiuri. Se gândeşte un pic, apoi merge la primul taxi din şir.
Urcă şi îi spune taximetristului adresa, apoi, cu un pic de stânjeneală îi zice: – Ştii, eu îţi voi plăti drumul cât e pe ceas, dar ţi-aş mai da încă 50 de lei dacă am putea opri la marginea oraşului să îmi faci „una mică”. – Eşti nebun!? Coboară, până nu te iau la bătaie, ţipă taximetristul.
Clientul coboară, merge la următorul şi face acelaşi lucru cu toţi cei aflați în rândul de taxiuri. Ajunge la ultimul, urcă în maşină îi spune adresa, apoi continuă: – Vă plătesc cu 50 lei mai mult, dar am o rugăminte specială: când trecem pe lângă colegii dvs, să le zâmbiţi şi să le faceţi cu mâna!
Foto pixabay.com