Nicolae Iorga (1871-1940), o personalitate enciclopedică, savant recunoscut și prețuit în lumea academică internațională și, în egală măsură, un iubitor desăvârșit al poporului său. Nicolae Iorga se afirmă în lumea științei istoriografice ca cel mai mare istoric român al timpului său, savant prețuit și recunoscut în marile universități din lume, supranumit „Voltaire al României’’. Lucrări precum „Istoria Românilor”, „Bizanț după Bizanț”, „Istoria Bisericii Românești”, „Istoria Imperiului Otoman” sunt piatra de temelie a operei sale.
Vă prezentăm câteva citate rămase celebre din opera lui Nicolae Iorga:
„Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii“
„Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă“
„Viciile sunt călăi care te omoară încet, ca o sabie neascuţită“
„Cel care stă jos să nu râdă de cel care cade de pe vârfuri“
„Linguşirea este plata anticipată a trădării care ţi se pregăteşte“
„Dacă ataci replica unui prost, rişti să te trezeşti cu tot prostul în discuţie“
„Surdul vorbeşte mai tare decât cel care aude şi prostul mai mult decât cel ce înţelege“
„Sufletul e ca fierul. Nu poţi lucra cu el până nu l-ai încălzit“
„Greşelile nu se iartă, ci se repară“
„Omul făţarnic are două feţe şi nici un obraz“.