Top citate de la Confucius, maestrul gândirii chineze

Top citate de la Confucius, maestrul gândirii chineze

Momentul apariţiei lui Kong-zi (Confucius) pe scena istorică, în secolul al VI-lea a.Hr., a însemnat debutul unei tradiţii filozofice care a dominat cultura chineză sute de ani, precum şi al unei influenţe covârşitoare asupra tuturor compartimentelor gândirii chineze, de la spiritualitate şi etică la medicină şi ştiinţe exacte.

O regulă de aur a eticii sale sună așa: „Nu face altuia ceea ce nu-ți dorești ție”. Învățăturile lui au primit o reacție pozitivă din partea oamenilor, astfel încât a fost acceptat ca o normă ideologică la nivel de stat și a rămas popular aproape 20 de secole.

Iată câteva din citatele lăsate de marele înțelept Confucius:

1. Omul are trei moduri de a acționa inteligent: prin gândire – cel mai nobil; prin copiere – cel mai simplu; și prin experiență – cel mai greu.

2. Dacă urăști, înseamnă că ai fost învins.

3. Într-o țară în care există ordine, fii curajos la fapte și la vorbe. Într-o țară în care nu există ordine, fii curajos la fapte, dar precaut la vorbe.

4. Înainte de porni pe drumul răzbunării, sapă două morminte.

5. Oferă indicii doar celui care vrea să cunoască, pentru a descoperi ignoranța lor.

6. Fericirea – atunci când ești înțeles; marea fericire – când ești iubit, adevărata fericire – când cel care iubește ești tu.

7. Viața este simplă, dar noi insistăm să o complicăm.

8. În antichitate, oamenilor nu le plăcea să vorbească mult. Considerau că este o rușine să nu răspundă pentru propriile cuvinte.

9. Acceptăm sfaturile cu picăturile, dar le oferim cu gălețile.

10. O piatră prețioasă nu poate fi lustruită fără a fi șlefuiești. La fel și cu oamenii: nu pot avea succes fără încercări suficient de dificile.

11. Un om plin de bunătate își îndreaptă cerințele către el însuși, un om plin de răutate îndreaptă cerințele către ceilalți.

12. Obiceiurile proaste pot fi depășite astăzi, nu mâine.

13. Există trei lucruri pe care nu le mai poți întoarce: timpul, cuvântul și posibilitatea. Prin urmare: nu pierde timpul, alege cuvintele, nu pierde ocazia.

14. Alegeți un loc de muncă pe gustul tău și nu va trebui să lucrezi nici o zi din viața ta.

15. Nu mă supăr dacă oamenii nu mă înțeleg – mă supăr dacă eu nu sunt înțeles de oameni.

16. Încearcă să fii măcar un pic mai bun și vei vedea că nu vei fi în măsură să comiți o acțiune necugetată.

17. În antichitate, oamenii învățau pentru a se perfecționa. Astăzi, oamenii învață pentru a-i impresiona pe alții.

18. Omul depășește ghinionul și crește fericirea.

19. Frumusețea este peste tot, dar nu toată lumea o poate vedea.

20. Dacă ești scuipat în spate, înseamnă că te afli în față.

21. Nu e minunat cel care nu a căzut niciodată, e minunat cel care a căzut și s-a ridicat.

Mai multe din Citate