Când ai relații sus-puse

Când ai relații sus-puse

Omul de la birou răsfoi cu atenţie hartiile din dosarul gros, puse câteva întrebări de rutină pe care le auzi la orice interviu de angajare şi, la sfârşit, conchise:

– Tinere, actele sunt în regulă, îndeplinesti condiţiile de studii, de vechime în muncă, recomandările sunt bune, mă rog, ai adus tot ce trebuie. Dar, pentru a putea fi angajat în unitatea noastra, unitate cu un specific aparte, urmeaza să susţii şi un test de imaginaţie. Proba este obligatorie şi… eliminatorie!

Tânărul se foi neliniştit în fotoliul din faţa biroului, la un asemenea examen nu se aşteptase. Angajatorul deveni nerăbdător

– Ei?!…

– Păi, răspunse tânărul văzând că nu are încotro, cu imaginaţia nu stau prost. Dimpotrivă. Dar, când este vorba de un test… Unchiul meu chiar mi-a spus: “Fii atent cum procedezi! Dacă te afli cumvă în încurcătură, îmi dai un telefon!”

– Serios?! Cine-i unchiul ăsta al dumitale?

– Aaaa,… nu pot să vă spun, că m-a şi avertizat: “Să nu cumva să te foloseşti de numele meu, nu vreau să fiu amestecat în cine ştie ce. Te duci, te prezinţi ca orice cetăţean, clar? Eu îl cunosc pe omul acela – aici vorbea de dumneavoastră – în câteva rânduri, în clipe grele, l-am şi ajutat!. Vă amintiţi?

– Dacă aş şti despre cine este vorba…

– A, nu, că ajutorul a venit indirect. Era şi greu să ajungeţi tocmai la el. Însă i-a telefonat un amic al dumneavoastră, iar dumnealui a intervenit unde trebuia… Ca mi-a si zis, înainte de a porni încoace: “Oamenii trebuie să se ajute. Nu se ştie când ai nevoie de cineva, undeva!” Nu sunteţi de aceeaşi părere?

– Ba da,… ba da…

– În ce priveşte testul, continuă cu prudenţă tânărul, ştiţi, n-aş vrea… Dumneavoastră ce mă sfătuiţi? Poate ar trebui să dau un telefon…

Omul de la birou chibzui îndelung:

– Nu, nu este cazul! hotărî el, ferm. De ce să deranjăm? Problema dumitale e rezolvată, de fapt, mâine te prezinţi la lucru. Şi să fii punctual!

– Vă mulţumesc!

Peste câteva zile, tânărul fu chemat iarăşi de omul de la birou:

– Ei, te simţi bine la noi?

– Excelent!

– Apropo de unchiul dumitale, n-ai vrea să…

– Vă rog să mă iertaţi – zâmbi tânărul, dar n-am nici un unchi.

Angajatorul rămase perplex:

– Vrei să spui că toată povestea aia a fost…

– Un test de imaginaţie, aşa cum mi-aţi cerut!

Foto pixabay.com

Mai multe din Bancul zilei