Un colectionar de artă vede la ușa unui mic anticariat o pisică mică și amărâtă, vai mama ei, care  bea lapte dintr-o farfurioară.

Dintr-o privire își dă seama că farfurioara e veche si foarte valoroasă. Se gândește cum să facă să pună mâna pe ea.

Intră în  magazin și se adrezează vânzătorului:

–  Bună ziua, am văzut o pisicuță la ușa magazinului dumneavoastră. Îmi place mult. Vă dau doi dolari pe ea.

–  Domnule, nu se poate. E pisicuța magazinului, și ne place și nouă foarte mult. Fără douăzeci de dolari nu o dăm.

Colecționarul îi dă vânzătorului banii, ia pisicuța în brațe și zice:

–  La prețul ăsta ați putea măcar să-mi dati și farfurioara pisicii. S-a obișnuit cu ea si nu mai pierd nici eu timpul să cumpăr alta.

– Farfurioara nu o vând că știm și noi ce-i cu ea. De când am pus-o cu lapte săptămâna trecută la ușa magazinului asta e a zecea pisică vagaboandă pe care o vând.