Bulă își deschide birou de avocatură. Vine primul client și el începe să se dea mare!

Bulă își deschide birou de avocatură. Vine primul client și el începe să se dea mare!

Soția către soțul său contabil:

Dragă, ce este inflația?

Soțul:

Mai demult aveai 90-60-90. Acum ai 110-150-140. Cu toate că ai totul mai mare decât înainte, valoarea ta a devenit mai mică decât înainte. Asta este inflația.

Bulă termină Facultatea de Drept și își deschide birou de avocatură în Alexandria.

În primele două zile, nu are niciun client. A treia zi, vede pe geam în sfârșit un bărbat, apropiindu-se de ușa biroului. Fiind primul lui client, se gândește să se dea mare.

Când omul intră pe ușă, Bulă pune receptorul telefonului fix la ureche, îi face bărbatului semn să intre și începe să vorbească la telefon, cu voce tare:

– Nu, în niciun caz! Spune-le fraierilor alora că nu mă opresc până nu scot un miliard despăgubire. Mâine nu pot, că am 3 ședințe la tribunal. În niciun caz! Și spune-i procurorului general că nu am timp nici de el. Îl caut eu când o să pot. Poate săptâmâna viitoare, cândva. Haide pa!

Omul așteaptă respectuos ca Bulă să pună receptorul jos.

După care, Bulă îi spune:

– Mă scuzați că v-am lăsat să așteptați. Cu ce vă pot ajuta?!

– Domnule avocat, eu sunt de la Digi, am venit să vă conectez telefonul.

Foto Envato

Mai multe din Bancuri cu Bulă