Un medic stomatolog a lăsat cu limbă de moarte ca atunci când moare să-i fie pusă fotografia de pe cruce încadrată în forma gurii.
Un poet merge prin cimitir să își culeagă inspirații și vede mormântul doctorului.
Stând puțin pe gânduri îi compune o poezie.
„Ți-ai ales drept cadru gura că ai fost stomatolog, unde-ți așezai figura de erai ginecolog?”
–
Bulă se revoltă.
– Cum? Un milion pentru o simplă extracție, pe care ați făcut-o și fără anestezie? E prea mult. În altă parte o asemenea intervenție costă jumătate…
– S-ar putea, recunoaște senin medicul. Dar dumneavoastră ați răcnit atât de înfiorător, încât mi-au fugit toți pacienții din sala de așteptare.
–
Un pacient, pe scaunul dentistului se plânge de durere și de dinții lui fracturați.
După discuții despre procedurile de restaurare a dinților, pacientul întreabă: „Domnule doctor, trebuie să știu un lucru. O să pot cânta la trompeta după ce îmi repari dinții?”
Doctorul spune:
– Desigur.
Apoi pacientul zice:
– Excelent, înainte nu știam nicio notă măcar!
Foto Envato